I did it my way…

de Mihai Fulger

Chingu / Friend (2001), al treilea lungmetraj al cineastului Kwak Kyung-taek (si cel mai iubit film al sau de pana acum), a fost campion de box-office in Coreea, cu aproape 8,2 milioane de spectatori platitori, mai bine de doi si jumatate, pana cand a fost detronat de Silmido [ http://koreafilm.ro/blog/2010/08/ticalosi-gloriosi/ ] de Kang Woo-suk, care l-a intrecut cu vreo 3 milioane de bilete vandute.

Faptul ca regizorul-scenarist, nascut in Pusan in 1966 si absolvent al New York University, s-a folosit de experientele sale personale din orasul de obarsie si de relatiile sale cu cei mai buni prieteni din copilarie a contribuit decisiv la uriasul succes al unei productii cu un buget modest (asta dupa ce primele sale doua filme fusesera esecuri comerciale). Spectatorii au simtit ca Friend, dedicat de autor „prietenilor mei si familiilor lor”, este un film facut din inima…

Povestea incepe in 1976, in timpul presedintelui Park Chung-hee, iar genericul filmului prezinta una dintre imaginile iconice ale epocii – o masina fumigena (in acest caz, urmarita de un grup de copii). Din acest grup, se desprind cele patru personaje principale: Joon-suk (un luptator innascut, al carui tata este lider mafiot), Dong-soo (fiul unui antreprenor de pompe funebre, complexat de meseria acestuia), Jung-ho (a carui mama are afaceri cu Japonia, de unde ii aduce lucruri nemaivazute, cu care se lauda in fata prietenilor) si Sang-taek (membru al unei familii din clasa medie, el este narator si alter-ego al autorului). Filmul este impartit in cinci capitole, fiecare corespunzand evenimentelor dintr-un an: din 1976, ajungem in 1981, apoi in 1984, 1990 si, in fine, in 1993.

In 1976, cei patru prieteni au preocupari si conversatii specifice baietilor de varsta lor (de exemplu, vand fotografii cu femei goale si pun pariuri stupide, cum ar fi: cine ar castiga un concurs de inot intre un campion olimpic si o broasca testoasa?). Dupa ce sunt despartiti, ajungand in scoli diferite, in 1981 ei se regasesc la acelasi liceu, numai ca fiecare a pornit deja pe drumul sau. Joon-suk (Yoo Oh-sung din Attack the Gas Station!, Champion sau The Star) si Dong-soo (Jang Dong-gun – The Coast Guard, The Brotherhood of War, Typhoon sau The Promise) au probleme cu profesorii abuzivi sau cu elevii unui liceu rivali si sunt exmatriculati in urma unei batai generale dintr-un cinematograf. Sang-taek (Seo Tae-hwan – Fun Movie) se indragosteste de Jin-sook (Kim Bo-kyeong – Sword in the Moon, Before the Summer Passes Away sau Paju), solista grupului feminin Rainbow, iar Jung-ho (Jeong Un-taek din My Boss, My Hero si My Boss, My Student) este nevoit, in urma scandalului de la cinematograf, sa se transfere la un alt liceu.

Joon-suk si Dong-soo ajung amandoi gangsteri, numai ca primul ii calca pe urme tatalui, in timp ce al doilea, dimpotriva, fuge de meseria babacului. Joon-suk se casatoreste cu Jin-sook si are probleme cu drogurile pana la moartea tatalui sau, cand, pentru a nu-si pierde puterea, urmeaza o cura de dezintoxicare. In acest timp, Sang-taek si Jung-ho isi continua studiile, iar primul are o cariera stralucita in mediul universitar si pleaca cu o bursa in strainatate.

Conflictul principal din partea a doua este cel dintre Joon-suk si Dong-soo, acum rivali. Iar rezolvarea sa prilejuieste o excelenta secventa de violenta cu montaj paralel, in care primul isi instruieste „internii” cum sa ucida, in timp ce al doilea (fostul sau „servitor”), fara sa stie, ii pune in aplicare invataturile.

Friend a insemnat mult pentru cinematografia coreeana a inceputului de mileniu. In primul rand, a dovedit ca se pot face filme bune si in Pusan (a doua metropola a tarii, altminteri destul de rar prezentata pe ecrane), nu doar in Seul. Kang Woo-suk a izbutit, cu sprijinul important al directorului de imagine Hwang Ki-seok, sa-i faca un portret plin de viata orasului in care s-a nascut, cu strazile sale aglomerate si pietele sale de peste. Se spune (nu cunosc limba, deci nu pot garanta pentru asta) ca regizorul a suprins excelent dialectul local (Kyongsang) si argoul cu care a crescut, iar multi spectatori din restul tarii au auzit pentru prima data in film unele cuvinte, care ulterior au ajuns foarte populare. Apoi, la fel ca si Lee Chang-dong in Peppermint Candy, Kang Woo-suk a abordat cu curaj si onestitate intunecatele decenii opt si noua ale veacului trecut din Coreea. Desigur, in Friend s-au strecurat si unele note nostalgice, explicabile prin natura semiautobiografica a povestii (care pare sa fi fost nascocita pentru ecran, insa, dupa cum stim, deseori viata bate filmul…).

Friend a fost promovat, pe buna dreptate, ca „un film despre prietenie, loialitate, tradare si izbavire” (precum si, de ce nu, despre filosofia gangsterilor), iar o replica memorabila, repetata de Joon-suk si Sang-taek, suna cam asa: „Prietenii nu au nevoie sa-si ceara scuze”. Exista numeroase momente emotionante, datorate tocmai prieteniei dintre cei patru, in acest coming-of-age movie bine facut, al carui regizor nu se da in laturi sa utilizeze pe coloana sonora hituri pop internationale, precum Bad Case of Loving You (Robert Palmer). Un film despre drumul dificil de la copilarie la maturitate, cu suflu epic si personaje atasante (si cu cel putin un actor minunat – Yoo Oh-sung), pe care nu-l veti putea uita usor.

In incheiere, as vrea sa mai amintesc o secventa care m-a impresionat. In 1990, Joon-suk canta intr-un club piesa My Way (Frank Sinatra) si, deodata, un cadru fugitiv ni-i infatiseaza pe Sang-taek si Jung-ho, care-l asculta, drept copii. O secventa surprinzatoare, de Cinema adevarat, care mi-a amintit de filmul romanesc Filantropica (in care insusi regizorul Nae Caranfil interpreta acelasi cantec, intr-un moment-cheie al plot-ului)…